








![]()
Cristiano Ronaldo a oferit un nou moment considerat controversat. CR7 sărbătorea câștigarea Ligii Națiunilor, alături de colegii săi, iar fața lui s-a schimbat, în clipa în care a fost anunțat ”cel mai bun jucător al competiției”, Bernardo Silva.
Culmea e că mijlocașul lui Manchester City se afla chiar lângă starul lui Juventus, care nu l-a felicitat, pe moment, așa cum au făcut-o restul colegilor. Acesta a privit în față, fiind total surprins de decizia organizatorilor.
![]()
![]()
Jucătorul ajuns la 34 de ani a câștigat, duminică seară, al 29-lea trofeu al carierei și al doilea alături de naționala Portugaliei. Primul venea în 2016, atunci când lusitanii se încoronau campioni ai Europei.
El și-a mai adjudecat 15 trofee alături de Real Madrid, 9 cu Manchester United, două cu Juventus și unul cu Sporting. După ce a depășit vârsta de 30 de ani, Cristiano a pus mâna pe 12 trofee.
Cristiano Ronaldo a mai oferit un moment incredibil la finalul meciului cu Olanda. CR7 i-a cerut lui Matthijs de Ligt să vină la Juventus, un lucru dezvăluit chiar de fundașul olandez.