









Peste 250 de atleți au evoluat la Campionatul Moldovei la taekwondo WTF (versiunea olimpică), în perioada 14-15 octombrie curent, care a avut loc în incinta Complexului sportiv al Universității de Stat de Educație Fizică și Sport din capitală.
Întrecerile s-au desfășurat la categoriile de vârstă cadeți, juniori și seniori. Numărul impunător de participanți la aceste competiții demonstrează o dată în plus interesul sporit de care se bucură această probă printre amatorii și profesioniștii acestui sport plin de spectacol și de suspans. Interes asigurat în mare parte de măsurile de popularizare și activitatea rodnică realizate de Federația de Taekwondo WTF din Republica Moldova.
„Atribuțiile de bază ale Federației de profil se axează mai cu seamă pe două componente: Prima este cea sportivă, care aduce glorie țării noastre la concursurile de cel mai înalt rang. A doua, însă nu mai puțin importantă decît cea dintâi, ține de partea educativă, formatoare a tinerei generații. De această componentă pedagogică suntem responsabili cam în aceeași proporție ca și părinții copiilor. În general, investind în sport, investim în sănătatea generației în creștere. În ceea ce privește concursul propriu-zis, în baza rezultatelor demonstrate în cadrul acestuia, vom constitui echipa națională care ne va reprezenta țara la diverse întreceri internaționale. Să știți că avem o nouă generație extrem de talentată. Urmează ca printr-o activitate managerială înțeleaptă să ajutăm tinerii să-și realizeze potențialul înalt de care au dat dovadă până acum. Atunci vom avea, cum am avut și până în prezent, sunt sigur de acest lucru, rezultate demne de toată admirația, atât la nivel european cît și la cel mondial”, a menționat Igor Iuzefovici, președintele Federaţiei Taekwondo WTF din R. Moldova.

În cadrul campionatului, majoritatea duelurilor au excelat prin prestații de înaltă clasă, dinamism și dăruire de sine, spectacolul sportiv fiind la el acasă. Astfel, la juniori în mod deosebit s-a evidențiat Dragoș Marinescu, categoria de greutate de 78 kg, care cu o săptămână în urmă a cucerit pentru țara noastră „bronzul” european.
De asemenea, o evoluție demnă de toată lauda la Campionatul național, categoria seniori, au avut-o și Cristin Cilibiu, în cântarul de 63 kg, Nichita Ursu (68 kg), Alexandr Lupu (87 kg) ș.a.
O pregătire excelentă a demonstrat la seniori și reprezentantul școlii din Tiraspol Serghei Uscov, care s-a dovedit a fi în afara oricărei concurențe la categoria de 58 de kilograme.

Vedeți mai jos rezultatele înregistrate la Campionatul Moldovei de Taekwondo WTF (premianții pe categorii de vârsta și greutate):
Seniori (feminin): Mihaela Ermicioi – 46 kg, Valentina Popa – 49 kg, Ecaterina Mihăilă – 53 kg, Dorina Moraru – 57 kg, Tatiana Pasat – 62 kg, Marina Caraman – 67 kg, Ana Condrea – 73 kg.
Seniori (masculin): Stanislav Luțâc – 54 kg, Serghei Uskov – 58 kg, Cristin Cilibiu – 63 kg, Nichita Ursu – 68 kg, Andrei Lungu – 74 kg, Fiodor Puiu – 80 kg, Alexandr Lupu – 87 kg, Valentin Cilibiu – 87 kg.
Juniori (feminin): Tatiana Trifon – 46 kg, Ecaterina Trifon – 49 kg, Loredana Porcescu – 52 kg, Nicoleta Lupașco – 55 kg, Valeria Untu – 59 kg, Nicoleta Ungureanu – 63 kg, Veronica Moraru – 68 kg.
Juniori (masculin): Anton Ciornea – 45 kg, Nicolae Garbuz – 48 kg, Andrei Josan – 51 kg, Vladimir Dragan – 55 kg, Anton Zaharov – 59 kg, Aleksandr Semionov – 63 kg, Alexandru Pennert – 68 kg, Danil Lupolov – 73 kg, Dementii Cuțevițchi – 78 kg, Dragoș Marinescu – 78 kg.
Cadeți (feminin): Tais Macovschi – 33 kg, Bianca Rusu – 37 kg, Daniela Colistrov – 41 kg, Iulia Nazarova – 44 kg, Andreea Rusnac – 47 kg, Olea Poletaev – 51 kg, Diana Eizli – 59 kg.
Cadeți (masculin): Artiom Bulavca – 33 kg, Daniel Ghermanschi – 37 kg, David Moscalenco – 41 kg, Nicu Rotaru – 45 kg, Daniel Timofti – 49 kg, Alin Manole – 53 kg, Daniil Tuliuliuc – 57 kg.
tv8.md