CIO a anulat cotele de tir la JO din 2020

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a anulat, joi, cotele de tir la Jocurile Olimpice din 2020 de la Tokyo care urmau să fie atribuite cu ocazia concursului de Cupă Mondială de la New Delhi, după refuzul Indiei de a acorda vize de intrare în ţară pentru sportivii pakistanezi, relatează AFP.

22 februarie, 15:29330
Există speranță: Noi detalii despre starea lui Michael Schumacher

Michael Schumacher a fost transportat cu elicopterul la finalul lunii decembrie, în insula Mallorca. Jurnaliștii de la revista germană Bunte au anunțat că fostul mare campion mondial și-a aniversat împlinirea vârstei de 50 de ani, alături de familie, pe 3 ianuarie 2019.

22 februarie, 11:171400
Alt necaz pentru familia lui Sala

Necazuri peste necazuri se abat peste familia regretatului Emiliano Sala. După ce că vestea dispariției fostului fotbalist i-a dărâmat pur și simplu pe membrii familiei, aceștia au aflat recent că sunt șanse să nu intre nici în posesia asigurării în valoare de 700.000 de euro, pe care o avea fotbalistul cu gruparea din Cardiff. Din primele informații, pare o greșeală a departamentului administrativ al clubului scoțian.

22 februarie, 10:12330
Aftermovie Mileștii Mici Wine Run 2019

Republica Moldova nu este reprezentată doar de câmpiile deluroase, viile roditoare, tradițiile bogate și oamenii ospitalieri, ci și de o mulțime de evenimente sportive excepționale, care atrag anual mii de turiști din întreaga lume.

22 februarie, 09:16200
Înregistrarea la OCEANMAN Mamaia 2019 este deschisă

Pe 16 iunie 2019 se va desfășura OCEANMAN Mamaia 2019 - competiția dedicată tuturor pasionaților de înot, dornici să-și sfideze limitele! Pentru toți cei care vor să participe, fie că sunt înotători profesioniști, amatori sau începători, înregistrarea a fost deja deschisă!

22 februarie, 08:51360
Asamblarea puzzle-urilor. Care sunt avantajele participării în grup?

Deși s-ar părea că e un simplu joc, asamblarea puzzle-urilor reprezintă un exercițiu care aduce numeroase beneficii pentru dezvoltarea intelectuală, atât pentru copii cât și pentru adulți. Mai mult de atât, atunci când întreaga familie sau gașcă de prieteni se adună la o masă pentru a uni împreună piesă cu piesă, avantajele acestui joc se dublează! Iată de ce:

22 februarie, 08:19280
22 ianuarie, 14:47123

ОМ – official water of Rubicon 2019

Once again, drinking water OM supports the sporting events organized by Sporter. This time OM has become the official water of Rubicon ultramarathon relay.

Now available in a new bottle OMactiv 0.75 sport

The manufacturer of OM mineral water has released a new sports bottle, and now it will be much easier to drink water during workouts.

What has changed? The form. Athletes have contributed to the design of an ergonomic bottle, which is very comfortable to hold and drink even on the run or during a short break between training sessions.

The volume is the same – 0.75 l. That’s the approximate amount of water that a person consumes during a medium intensity workout. What to do if there’s some water left in the bottle? Keep it and drink it when you’re done with your workout – you know, it’s so important to restore water balance after some exercise. The innovative cap with spill protection makes it convenient to open the bottle with one hand.

The bottle features the OMactiv logo. OM drinking water and the OMactiv project were combined, and that’s how the first OMactiv product for an active lifestyle has appeared.

Such bottles are already available in supermarkets, shops and, of course, fitness clubs around the city.

Please be reminded that the annual Rubicon ultra-marathon will be held on February 1. To register and learn more about Rubicon 2019, please visit rubicon.run.

sursa sporter.md
0
Noutați asemănătoare