loading...

Istorii simple. Ilie Dercaci

Iar noi continuăm seria de „Istorii Simple” din cadrul Maratonului Internațional Chișinău și, de această dată, în centrul atenției îl avem pe Ilie Dercaci, persoana care a reușit să ajungă la distanța de semimaraton cu ajutorul forței psihice.

21 august, 11:53200
Patru boxeri au fost desemnaţi cei mai buni la ”Cupa Independenţei”

Boxerii Iaroslav Ivanov (60 kg), Mihail Socinsky (91 kg), ambii din Polonia, Anton Stelimahov (Belarus) şi Davron Bozorov (69 kg, R. Moldova), câştigători în categoriile lor de greutate, au fost desemnaţi cei mai tehnici la turneul internaţional care s-a încheiat duminică, 18 august la Grimăncăuţi (Briceni), relatează MOLDPRES.

20 august, 09:44390
16 iulie, 07:55130

Cum își forțează Neymar revenirea la Barcelona

Starul brazilian Neymar spune că este recuperat aproape 100 la sută după accidentarea suferită la glezna dreaptă, pe 6 iunie, într-un amical cu Qatarul, menţionând că a jucat pentru câteva zeci de minute într-o partidă de fotbal în 5 în cadrul unui turneu organizat sâmbătă de fundaţia sa, scrie Agerpres.

”Sunt refăcut aproape sută la sută, îmi este dor de antrenamente”, a declarat atacantul lui PSG, evitând însă să facă referire la viitorul său la formaţia franceză.

„Ney” este aşteptat luni la Paris, la o săptămână după data stabilită de antrenorul lui PSG privind reluarea antrenamentelor. Această întârziere a amplificat zvonurile pe marginea unei posibile despărţiri a brazilianului de campioana Franţei.

Mai mult, sâmbătă seara atacantul a postat un scurt video pe contul său de Instagram în care la un moment dat apare pe fundal logo-ul clubului FC Barcelona. Pentru a spori şi mai mult misterul, în cele zece secunde filmate este redat şi un citat din Biblie: ”Nicio armă întoarsă împotriva ta nu te va lovi”.

Neymar va fi convocat săptămâna viitoare, la sosirea sa la Paris, de conducerea clubului francez de fotbal în vederea unei sancţiuni sau a anulării primei de etică pentru luna iulie, potrivit L’Equipe.

Neprezentarea atacantului internaţional brazilian la reunirea lotului de luni, 8 iulie, a stârnit nemulţumirea conducerii clubului parizian, însă tatăl său i-a luat imediat apărarea, declarând că echipa era la curent cu agenda lui Neymar, iar întoarcerea sa va avea loc, aşa cum era stabilit, pe data de 15 iulie.

Directorul sportiv al lui PSG, Leonardo, a afirmat luni că „Neymar poate să plece de la PSG dacă există o ofertă care să mulţumească pe toată lumea”.

Presa catalană relata recent că Barca şi Neymar au ajuns la un acord în privinţa unui contract pe cinci ani, în contextul în care starul brazilian a acceptat un salariu redus cu aproape jumătate faţă de cel de la PSG. Neymar ar urma să încaseze un salariu anual net de 24 milioane euro, apropiat de cel pe care îl avea la clubul catalan înainte de a pleca la PSG în 2017. Neymar încasează la PSG, potrivit presei, un salariu anual de peste 35 milioane euro.

De asemenea, conform presei, Neymar ar fi acceptat să renunţe la plângerea depusă în Spania contra clubului catalan care nu i-a vărsat o primă de 26 milioane euro la prelungirea contactului său.

PSG a plătit suma record de 222 milioane euro pentru transferul lui Neymar în 2017 şi a evocat o posibilă despărţire de vedeta braziliană, asupra căreia planează acuzaţii de viol.

sursa cotidianul.md
0
Noutați asemănătoare