loading...

    discipline
    • mai mult
    20 iunie, 08:07136

    Marco Giampaolo, noul antrenor al echipei AC Milan

    Marco Giampaolo a fost numit antrenor al echipei de fotbal AC Milan, cu care a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune pentru un an suplimentar, a anunţat, miercuri, clubul italian, citat de AFP.

    Giampaolo, 51 ani, antrenor al formaţiei Sampdoria Genova până săptămâna trecută, îi succede la clubul lombard lui Gennaro Gattuso, de care AC Milan s-a despărţit luna trecută după ce fostul său jucător a eşuat în tentativa de a-i califica pe rossoneri în Liga Campionilor, clasându-se pe locul 5 în Serie A.

    ''Giampaolo va conduce echipa de la primul antrenament al sezonului, la Milanello, pe 9 iulie'', a precizat AC Milan într-un comunicat.

    Tehnicianul a mai activat la Empoli, Brescia şi Cagliari, el urmând să aibă un salariu de două milioane de euro pe sezon.

    Cu Sampdoria, Giampaolo, fost mijlocaş, a terminat sezonul recent încheiat pe locul 9.

    AC Milan are un intersezon activ, cu numeroase mişcări la nivelul conducerii ale unor foste legende ale clubului, Leonardo, Zvonimir Boban sau Paolo Maldini. În plus, clubul se confruntă cu restricţii ale fair play-ului financiar în următoarea perioadă de mercato, fiind angajat şi într-o bătălie legală cu UEFA în privinţa participării sale în noul sezon al Europa League, notează AFP.

    sursa Agerpres.ro
    0
    Noutați asemănătoare