








![]()
Autorul unuia dintre cele trei goluri în returul sferturilor de finală ale Cupei Moldovei contra Speranței Nisporeni, Vladimir Kovacevic, a vorbit despre accederea echipei sale în semifinalele competiției, dar și despre meciul care urmează în campionat cu Sfîntul Gheorghe.
- Vladimir, cât de dificil a fost meciul din sferturile de finală ale Cupei?
- Rezultatul nu reflectă tot ce s-a întâmplat în cele doua partide, în care Speranța a jucat mai mult în defensivă. Au blocat bine majoritatea atacurilor noastre, închizând toate spațiile libere. A fost greu să transformam în gol superioritatea, pe care am avut-o. Oricum, am demonstrat calitățile puternice ale echipei noastre și am demonstrat, că am fost favoriți incontestabili.
- În semifinale vă așteaptă orheienii de la Milsami. Ce crezi despre această echipă?
- Mă aflu aici de 4 luni. În acest răstimp am înțeles, că Milsami este una dintre cele mai bune echipe din Moldova. Însă, noi avem obiectivele noastre, care trebuie realizate. Unicul lucru, pe care-l pot promite - vom fi gata sută la sută și concentrați înaintea semifinalelor. Trebuie să facem tot posibilul pentru a ajunge în finală.
- În sfârșit ai marcat primul gol pentru Sheriff. Ce emoții ai avut?
- Într-adevar, am marcat primul gol! Am fost fericit, și sper, că voi continua să marchez în meciurile ce urmează. Oricum, cel mai important e să câștige echipa.
- Duminică, 4 noiembrie, vă așteaptă ultimul meci de pe teren propriu în Campionat. Cât de important e să obțineți victoria în meciul cu Sfîntul Gheorghe?
- Cum a spus anterior și antrenorul principal al echipei noastre, fiecare meci din acest final de sezon este important pentru echipă. Suntem profesioniști și vom face tot posibilul pentru a obține victoria și a-i bucura pe toți cei, care ne înconjoară - clubul și suporterii noștri.