








![]()
Sursa foto: chess-news.ru
Nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Legendarul șahist moldovean Viorel Bologan revine pe arena mondială. Sportivul a anunțat că va participa în 2018 la numeroase turnee internaționale, printre care și Campionatul Mondial.
Ajuns la 46 de ani, Viorel Bologan a decis să dea restart carierei sale. Legendarul șahist a declarat va participa în acest an la cele mai importante turnee mondiale. Sportivul și-a propus și câteva obiective.
Viorel Bologan, șahist: "Calificarea din Campionatul Europei la Cupa Mondială. Este un obiectiv foarte greu de obținut. O mărire semnificativă de rating, care să-mi permită să ajung în prima sută. Și deja în Campionatul Mondial la șah rapid și blitz un loc, cel puțin, în primii 20."
Din 2012, Viorel Bologan este antrenorul lotului național de șah din Qatar. Experiență din străinătate îl va ajută să popularizeze șahul din Moldova, spune sportivul.
Viorel Bologan, șahist: "În afară de faptul că antrenez lotul național, eu mă mai ocup și de coordonarea programului "Șahul în școală". Am o experiență, acolo, pe loc, foarte interesantă, pe care o voi folosi aici în Moldova."
Viorel Bologan este unul dintre cei mai buni șahiști moldoveni din istorie. În 2003, acesta a câștigat Open-ul din Dortmund, impunându-se în față unor adversari legendari precum Vladimir Kramnik și Viswanathan Anand.