loading...

20 августа, 09:44267

Patru boxeri au fost desemnaţi cei mai buni la turneul internațional ”Cupa Independenţei”

Boxerii Iaroslav Ivanov (60 kg), Mihail Socinsky (91 kg), ambii din Polonia, Anton Stelimahov (Belarus) şi Davron Bozorov (69 kg, R. Moldova), câştigători în categoriile lor de greutate, au fost desemnaţi cei mai tehnici la turneul internaţional care s-a încheiat duminică, 18 august la Grimăncăuţi (Briceni), relatează MOLDPRES.

Organizatorii le-au oferit pentru prestaţia lor cupe speciale. “Am dorit astfel să subliniem contribuţia lor adusă la reuşita turneului”, a declarat pentru agenţie directorul Şcolii sportive specializate din localitate, Svetlana Caduc. “Evoluţiile lor au fost pe placul tuturor spectatorilor: croşee fulgerătoare, upercuturi, eschive derutante, directe prompte, lovituri în serie la corp - tot prin ce-i foarte frumos boxul”, a specificat Antrenorul Emerit Petru Caduc.

Aplauze din partea spectatorilor au stârnit şi prestaţiile  maeştrilor internaţionali Dumitru Galagoţ (64 kg), Alexei Zavatin (categoria supergrea), reprezentanţi ai gazdelor. Câştigător al turneului a mai devenit Dumitru Coşciug (81 kg), şi el membru al Şcolii din Grimăncăuţi.

Turneul ”Cupa Independenței” s-a desfăşurat a zecea oară. Acesta a mai avut loc la Drochia, Edineț, Briceni, dar în majoritatea cazurilor este disputat la Grimăncăuți. La ediția curentă au participat loturile Poloniei și Belarusului. Animatorul lui principal este Petru Caduc, care i-a educat pe medaliații olimpici cu bronz Vitalie Grușac (Sydney, 2000) și Veaceslav Gojan (Beijing, 2008), pe premianții Campionatelor Europene Victor Cotiujanschi, Dumitru Galagoț, Vasile Belous, vicecampionul mondial universitar Mihail Muntean, medaliatul cu bronz la Campionatul Mondial Universitar Andrei Zatuşevschi.

источник moldpres.md
0