








![]()
Cei mai buni luptători ai țării au dat din nou piept în cadrul Campionatului Moldovei la taekwondo. După un an dificil, cu multe performanțe notabile, sportivii au participat la ultima competiție a sezonului.
Campionatul Moldovei de Taekwondo WTF a întrunit o mare parte a luptătorilor de performanță. Nu a fost o excepție nici Ana Ciuchitu. În acest an, sportivă s-a întors cu medalia de aur de la Campionatul European de tineret.
Ana CIUCHITU, LUPTĂTOARE: “A fost un an foarte greu, cu multe competiții. Este primul an când eu am participat la turneul GP, unde se prezintă doar cei mai buni 32 de sportivi din lume. Cel mai recent, am participat la Campionatul Europen, până la 21 de ani, acolo am ocupat prima poziție.”
De asemenea, la competiție a fost prezent și Alin Manole, care a obținut medalia de bronz la Campionatul European printre cadeți.
Alin MANOLE, LUPTĂTOR: “Pe viitor vreau cât mai multe victorii, scopul meu principal este să continui și să nu renunț niciodată”
Organizatorii turneului sunt mulțumiți de rezultatele obținute de sportivii noștri în competițiile internaționale. În acest an, Campionatul național a selectat peste 200 de tineri.
Igor IUZEFOVICI, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI DE TAEKWONDO WT: “Avem progrese în toate categoriile de vârstă. Scopul nostru prioritar sunt competițiile europene. În anii precedenți, puteam doar să visăm la astfel de performanțe. ”
Anul 2018 a fost unul productiv pentru Republica Moldova. La Campionatul European de Taekwondo, Stepan Dimitrov a obținut medalia de bronz, iar britanicul naturalizat, Aaron Cook s-a întors cu medalia de argint. De asemenea, sportivii noștri au obținut multe rezultate încurajatoare la probele pentru tineret, juniori și cadeți.