








![]()
În scopul pregătirii către meciurile oficiale internaţionale, naţionala de futsal a Moldovei va disputa acasă două meciuri amicale cu reprezentativa similară a Olandei, informează Federaţia Moldovenească de Fotbal.
Ambele partide vor avea loc la Complexul Sportiv “Futsal Arena FMF” din comuna Ciorescu pe 15 şi 16 aprilie cu începere de la ora 18-30. Preţul biletelor: 25 lei (pentru un meci).
Cele două selecţionate au câştigat grupele lor din cadrul primei etape a calificărilor şi sunt acum în pregătiri pentru următoarea fază preliminară a Campionatului Mondial 2020. În perioada 22 – 27 octombrie, Moldova va evolua într-o grupă cu Slovacia, Muntenegru şi Azerbaidjan, gazda mini-turneului.