TrainingCorporate participationVolunteeringPartnership

Subscribe to be the first to know about new events, discounts and promo codes

Sporter Logo
  • Events
  • Corporate participation
  • News
  • About us
  • Ticket refund
  • Volunteering
  • Partnership
  • Privacy policy
  • Terms of use

Contacts

Chisinau, Calea Orheiului 28/1+373 22 111 072event@sporter.mdMon-Fri: 10:00-18:00
26 October 2018

Șanse mari ca cele două competiții propuse de Infantino să se realizeze

FIFA a înfiinţat un grup operativ care va examina planurile preşedintelui Gianni Infantino pentru o nouă Cupă Mondială a cluburilor şi o Ligă a Naţiunilor globală, pentru a evita o ruptură cu UEFA, nemulţumită de aceste propuneri, relatează Reuters.

După reuniunea Consiliului FIFA de la Kigali (Rwanda), Infantino a precizat într-o conferinţă de presă că grupul operativ îşi va prezenta concluziile cu prilejul reuniunii de la Miami, din 14 martie 2019.

''Cu privire la subiectul care a înfierbântat media, am luat decizia de a înfiinţa cel puţin un grup operativ" a declarat Infantino, care intenţiona să supună planul său unui vot în Consiliul FIFA. "Am decis să înfiinţăm un grup operativ pentru a consolida procesul de consultare şi perspectivele unei modificări a Cupei Mondiale a cluburilor şi a unei Ligi a Naţiunilor globale, care să discute şi să facă propuneri concrete''.

Reprezentanţii ligilor europene şi ale Forumului ligilor mondiale, reprezentând cluburile de top din competiţiile internaţionale, au cerut şefului FIFA să nu ceară un vot rapid pentru planul noilor competiţii. UEFA se împotriveşte de asemenea acestui plan şi a apărut posibilitatea unei rupturi în forul mondial.

Infantino i-a informat în luna mai pe membrii Consiliului FIFA despre planul de organizare a unei mini Cupe Mondiale şi a unei noi formule pentru Cupa Mondială a cluburilor.

Mini Cupa Mondială supranumită Final 8 ar urma să se dispute o dată la doi ani, cu participarea a opt echipe, care câştigă faza continentală a Ligii Naţiunilor. Competiţia ar urma să se desfăşoare începând cu 2021 în luna octombrie şi/sau noiembrie şi va înlocui Cupa Confederaţiilor, care se dispută din patru în patru ani.

Cupa Mondială a cluburilor, care în prezent reuneşte 7 echipe în fiecare an, ar urma să fie extinsă la 24 de echipe şi se va juca o dată la patru ani.

Top events

Similar news

UEFA refuză categoric inițiativele președintelui FIFA
20 February

UEFA refuză categoric inițiativele președintelui FIFA

Veste uriașă pentru Moldova: Declarațiile de ultimă oră
3 January

Veste uriașă pentru Moldova: Declarațiile de ultimă oră

FIFA este îngrijorată de apariţia unor documente sustrase de hackeri
31 October

FIFA este îngrijorată de apariţia unor documente sustrase de hackeri