








![]()
Echipa naţională a Moldovei va primi vizita reprezentativei Andorrei în preliminariile Euro 2020, iar cel mai emblematic fotbalist al oaspeţilor este Ildefons Lima.
Căpitanul andorezilor, în vârstă de 39 de ani, care joacă pe poziţia de fundaş central, deţine recordul de selecţii dar şi cel de goluri marcate pentru prima reprezentativă. În cele 121 de partide în care a jucat, Lima a înscris 11 goluri.
Ildefons Lima joacă pentru naţionala a Andorrei din iunie 1997 şi are o colecţie impresionantă de tricouri.
Naţionala Moldovei va înfrunta reprezentativa Andorrei pe 8 iunie, pe stadionul Zimbru din Chişinău. Meciul va începe la ora 19.