








![]()
Consumer Electronics Show (CES), renumitul târg internaţional anual care are loc la Las Vegas, a fost gazdă în acest an pentru inovaţii de excepţie în domeniul moto. BMW Motorrad va prezenta două prototipuri care pot revoluţiona motociclismul: conceptul motocicletei cu faruri laser, dar şi un sistem head-up display integrat în cască.
Astfel, la CES va putea fi văzut un model K 1600 GTL care a împrumutat tehnologia de iluminat cu laser pe care BMW o foloseşte deja cu succes la maşini, fiind disponibilă pe Seria 7 sau pe i8. ”Blocurile optice cu fascicul laser nu creează doar o lumină foarte apropiată de cea naturală, dar şi măresc raza de acţiune a farului, distanţa până la care ajunge faza de drum fiind de aproximativ 600 de metri, dublu faţă de standardul farurilor convenţionale. În consecindţă, siguranţa călătoritului pe timp de noapte a crescut semnificativ”, se arată în comunicarea producătorului german.![]()
Posibilitatea personalizării informaţiilor afişate pe display-ul căştii
Poate cea mai utilă aplicaţie ce poate apărea în lumea moto este afişajul pe un display integrat în cască, o adaptare a head-up display-ului prezent deja în lumea auto. Astfel, pilotul va avea în permanenţă detalii importante care îl vor ajuta să ruleze fără ca atenţia să îi fie captată de instrumentele de bord. BWM Motorrad susţine că a pornit deja un proces de dezvoltare şi de testare pentru această tehnologie care a fost montată pe o cască. Nemţii susţin că informaţiile prezentate pe afişajul căştii vor putea fi personalizate şi includ date despre starea tehnică a motocicletei, presiunea în pneuri, nivelul de ulei, nivelul de carburant, viteza de deplasare, treapta de viteză, limita legală de viteză, recunoaşterea semnelor de circulaţie şi eventuale atenţionări cu privire la pericolele din trafic.![]()
Asemenea felului în care funcţionează la autovehiculele BMW, adaptarea sistemului head-up display pentru motocicleta va permite afişarea rutei de pe navigaţie precum şi indicaţii de-a lungul acesteia. ”O cameră video montată în interiorul căştii, cu direcţia spre înainte, poate să înregistreze traseul parcurs. O a doua cameră, orientată înapoi, ar putea funcţiona în viitor ca o oglindă retrovizoare digitală”, anticipează BMW Motorrad dezvoltarea sistemului.