








![]()
Sorin Colceag şi-a dat demisia din postul de antrenor principal al echipei Zimbru Chişinău.
S-a întâmplat după manşa retur a optimilor de finală ale Cupei Moldovei de fotbal. Împreună cu Colceag a plecat şi Marius Codescu, care a exercitat funcţia de director al academiei de fotbal. Tehnicianul român a pregătit gruparea din strada Butucului aproape un an.
- Ei au plecat din iniţiativa lor. Eu ce, pot să mă bag în memoria lor, în creierul lor, în gândurile lor? Eu nu pot să mă bag. Au venit şi m-au anunţat: "Noi plecăm, vă mulţumim." Şi eu le-am mulţumit, - a menţionat Nicolae Ciornîi, preşedintele Zimbru Chişinău.
Ieri "galben-verzii" au învins cu 5:1 reprezentanta Diviziei A, Sporting Trestieni, şi s-au calificat în runda următoare. Zimbru a acumulat doar 6 puncte în cele 15 etape disputate în Divizia Naţională. Gruparea chişinăuiană este penultima clasată.