








![]()
Tânăra jucătoare de tenis din R. Moldova, Lia Belibova, a ocupat locul doi în proba de simplu a turneului internațional Smrikva Bowl, care s-a încheiat săptămâna precedentă în Croația.
Sportiva noastră a reușit 4 victorii, calificându-se în finală. La această etapă, Lia a cedat în fața rusoaicei Ksenia Efremova cu scorul 3:5 0:4.
Competiția internațională adună cei mai buni jucători de tenis din categoria U10 din peste 40 de țări ale lumii. Lia este prima jucătoare din R. Moldova care participă la această prestigioasă competiție.