Marathon for All va deveni parte a proiectului pentru oameni cu necesități speciale

În data de 28 februarie, la centrul cultural evreiesc "KEDEM" a fost organizată o masă rotundă, în cadrul căreia organizațiile guvernamentale, non-guvernamentale și internaționale au discutat proiectul de evidență a cărucioarelor cu rotile și modul de realizare a acestuia în Republica Moldova. 

Participanții întrunirii au făcut totalurile unei cercetări cu privire la faptul cum sunt oferite și utilizate cărucioarele cu rotile, care a durat 5 luni, precum și au implementat un șir de recomandări pentru îmbunătățirea acestor servicii. 

Pentru ca oamenii cu necesități speciale să se poată bucura de drepturi egale, să ducă un mod de viață independent și să fie activi din punct de vedere social, au fost elaborate câteva inițiative. În cadrul realizării acestui proiect, vor fi coordonate următoarele servicii: de alegere și reparare a cărucioarelor cu rotile, de pregătire a personalului medical și social, precum și va fi respectat principiul "de la egal la egal" cu privire la învățământ și angajare în câmpul muncii.

Aceste inițiative au fost acceptate de către Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Centrul Republican "CREPOR", precum și de alte organizații non-guvernamentale, internaționale și naționale. Unindu-și forțele pe durata următoarelor luni, aceste organizații vor lucra în sensul atingerii obiectivelor proiectului. 

Menționăm că proiectul de evidență a cărucioarelor cu rotile a fost inițiat în 2018, în cadrul proiectului Chisinau International Marathon. În același an, a fost deschisă categoria nouă "Marathon for All", pentru atleții în scaune rulante. 

Din acel moment, participarea paratleților la Maratonul Internațional Chișinău a devenit o tradiție, care a fost susținută și în 2019. Participanții întrunirii s-au convins de faptul că și atleții cu necesități speciale pot practica activ sportul și pot participa în competiții de amploare, dacă sunt create toate condițiile necesare. 

Reamintim că pe 27 septembrie 2020, Maratonul Internațional Chișinău va deschide iarăși categoria "Marathon for All" pentru sportivii în cărucioare active și sportive. Participanții vor putea alege una dintre cele patru distanțe: Fun Run (1,5 km), 10 km, 21 km, sau 42 km. Înregistrarea este deja deschisă pe marathon.md/marathonforall. Participarea pentru paratleți este gratuită! 

"Proiectul de evidență a cărucioarelor cu rotile" este finanțat de Ambasada Marii Britanii în RM și de alte organizații guvernamentale și non-guvernamentale din Moldova. 

sursă:sporter.md
0